… Cinematografele nu mai auzeau bazaitul pagerelor si bombanelile unor smecherasi care tineau sa auda 3 randuri: Iar ma pune sa iau paine nevasta-mea, ci se auza un tzarait prelung si o voce destul de groasa raspunde: da pisi, nu pot vorbi acum…sunt la film… te sun eu cand ies…nu inca…vom vorbi…da sigur… Timp in care cei din jur priveau destul de deranjati pe respectivul… Era noua bijuterie a tehnicii… la inceput arata cum vedeti alaturat, ditamai valijoara purtata pe umar si un telefon imens . Era bun de pus in masina. Licenta acordata catre Telefonica Romania permitea operarea in standard NMT (450 MHz) a unei retele celulare . Preturile exorbitante ale serviciului si ale terminalelor a facut ca piata din Romania sa nu fie un business deosebit decat, poate, din punct de vedere al ARPU (Average revenue Per User – ce venit mediu aducea un client). Numerele de mobil incepeau cu 018 (practic erau 018xxx xxxx, stiu si acum ca o alternativa scurta dar scumpa la Informatii SNCFR a fost 018 600 952) Romania in majoritate inca statea luni intregi si chiar ani pentru un post telefonic sau chiar si pentru o decuplare. Digitalizarea era doar un vis pentru putini ajuns realitate la inceput. Pagerele inca nu se simteau stresate de concurenta, isi imparteau o piata buna si grasa. Televiziunea prin cablu inca taia si spanzura cu tarife obraznic de mari, orice serviciu se platea… La TV o gagica bunutza cobora dintr-un Mercedes cu o geanta sexy in care avea un telefon…… scuze…geanta era telefonul… Lumea tot la public.
In Europa se vorbea de GSM, de telefonie digitala… la noi lumea se certa pe putere, Ministrul Turicu vroia pe altcineva director la Romtelecom, Prim Ministrul Vacaroiu il dadea afara din guvern… In 1996 se spargea cadrilaterul rosu (PSM, PDSR, PRM si PUNR) in asteptarea alegrilor. Nou pus in functie ministrul Popescu (ultimul ministru al Comunicatiilor care provenea din sistem pentru muuuulta vreme) pe ultima suta de metri organizeaza licitatia pentru primele doua licente de GSM din Romania in banda de 900 MHz. Operatorul Zefir doreste sa aiba una din licente fara sa treaca prin Licitatie supralicitand una din frazele din Licenta NMT (si ma refer aici la cea prin care se spunea : Operatorul va avea dreptul, in conditiile legii, sa opereze si o retea digitala GSM); cconditiile legii erau insa cele care se refereau la Licitatie, astfel incat dorinta nu i-a fost satisfacuta. Si in ultima saptamana de mandat, in decembrie (deja alegerile din noiembrie dadusera castig Conventiei Democrate a lui Constantinescu cu cei 15000 de specialisti), Ministrul Popescu semneaza cele doua Licente… una lui Mobifon si alta lui Mobilrom (la aceasta din urma vom gasi la conducere un alt ministru de aur al telecomului romanesc care nu a permis prabusirea sistemului in acei ani gris…ma refer aici la dl Andrei Chirica)
Anii 90 i-au adus acestuia si faima negativa de a fi fost boss-ul Romtelecom dupa ce fusese destituit anormal din functie pentru ca centrala internationala picase… din cauza unei surubelnite si pentru ca timp de cateva zeci de ore nu s-au putut efectua convorbiri cu Romania. Era o gandire veche, idioata … sa pici ministrul daca acarul a schimbat gresit macazul. Pana si modul in care a stiut sa intervina imediat in acele momente il faceau sa fie considerat un ministru super ok, dar deh…politica pe atunci nici macar nu se sfia sa isi exprime sentimentele revansarde fata de unii sau altii. ma rog… Revenim la telecom…
aprilie 1997…ziua 8… zi ploioasa. De data asta Ministrul Pantis (PNL!), omul care a incercat si a reusit sa destabilizeze telecomul romanesc prin vinderea sub pret a RomTelecomului si prin desfiintarea Ministerului de resort inlocuindu-l cu o Agentie, participa alaturi de alti cativa oficiali si de membrii Mobifon la lansarea primului servciu de telefonie digitala in sistem GSM.
Generatia a doua de telefonie mobila era oficial in Romania, iar ziua X era aici. Ca sa iti faci abonament dadeai 80 USD, telefonul 300 USD (si arata asa, era un Ericson GA318) si era coada la el. Nu erau telefoane codate, simurile costau enorm (pierderea unuia 20 USD, abonamentul 12 USD cel mai mic). Luna urmatoare apare si serviciul DIALOG al celor de la Mobilrom (sau tziganu nomad cum glumeau cei in domeniu, facand referire la cuvintele din care era format :mobil si (r)rom). Ca sa recupereze decalajul fata de CONNEX (serviciul Mobifon) acestia reduc taxa de conectare la 50 USD si o taie de tot daca te inscrii la ei pana in lansarea in orasul tau. Cozi imense pentru semnarea contractelor si foarte multi cumpara doar SIM-ul, platesc abonament, dar se roaga de cate unu sau altu sa puna sim-ul lor in cate un telefon. Nebunieeeee! Unul din telefoanele lor este Philips Spark, varianta superioara de la Fizz, primul telefon mobil care intra frumos in sacou la piept. Pe atunci nu se inventasera radiatiile si
expunerea organismului uman la radiatii electromagnetice. SAR-ul era un lucru inca neinventat. Previziunile cele mai optimiste de 50.000 de abonamti pana la finele anului 1997 sunt intrecute de 10 ori de realitate… 500.000 de abonati fiecare dintre cei doi!. Este momentul ca un al treilea jucator, de care uitasem, sa intre in scena…
Si apare serviciul SUNTEL. O ultima incercare a lui Telefonica de a se relansa. In fata nebuniei GSM nu prea are sanse, dar va reusi o reducere a costurilor considerabila… Taxa de conectare este 0, abonamente de 7 USD, taxare la jumatate de minut… Este inceputul sfasitului monopolului si oligopolului… In 1998 primeste licenta de operare in sistem GSM DCS (1800 MHz) pe ochi frumosi compania Cosmorom – actuala Cosmote – care beneficia de suportul Romtelecom. lansarea comerciala va avea loc tarziu, in 2000, moment in care deja asistam la o repozitionare a fortelor… Telefonica devine Telemobil inca din 1999 in urma vinderii catre o companie britanica, iar in 2000 deja se previzioneaza digitalizarea retelei intr-un standard nou pentru Europa: CDMA… banda folosita? premiera mondiala :450MHz. Incercarea de a lansa CDMA in Europa se va lovi insa, din pacate, de politicianismul ieftin european anti american. Nu sunt un fan al americanilor, dar sunt total surprins ca o tehnologie de generatia a doua reuseste sa blocheze reusita unei tehnologii care tinde catre generatia a treia. 3G-ul, de care sunt atat de mandri reprezentantii Voda si Orange, se va baza pe standardul UMTS, un standard CDMA mai relaxat….
Haideti insa sa ne amintim de momentele anilor 90 de telefonie mobila in care primele trei secunde erau netaxabile… Si erau persoane care aveau facturi detaliate pe 15 pagini si facturi de 10 USD… in trei secunde poti spune o gramada de cuvinte. apoi sa ne aducem aminte de traficul international pe VoIP facut ilegal de firme mari si de spagile de zeci de mii de dolari primite de catre persoanele din Romtelecom… Sa ne aducem aminte cu mare drag de momentul in care Deutche Telecom si inca un operator din Olanda s-au retras de la licitatia pentru Romtelecom datorita spagilor cerute… sau de excursiile facute de cate un ministru in Grecia alaturi de amanta si prezentata ca fiind sotia….
Sa ne aducem aminte in continuare si de alte momente cruciale in care Ericson GA628 si Nokia 5110 faceau legea pe piata si tot rumanul avea asa ceva. Oferta din partea Connex pentru un an abonare era de 600.000 de lei in 2000…. de Craciun…. Mai tineti minte? ca eu da!
Suntem deja in anul 2000? Hai sa ne intoarcem in acei ani… in alte povestiri…
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
3:59 pm
Am citit pe nerasuflate articolele tale din seria “Mica istorie romaneasca”. In primul rand fiindca nu prea gasesti pe internet (si cred ca nici nu a fost publicat vreodata) o istorie a telecomunicatiilor romanesti si in al doilea rand fiindca sunt foarte multe informatii “din interior” si asocieri pe care probabil doar un cunoscator le face.
M-as bucura foarte mult sa gasesc o continuare a serialului, probabil au ramas multe subiecte de readus aminte…
Mult succes mai departe!
Alex