Fata de socializare ar trebui sa am o atitudine. Dar nu o am. Este un fapt.

In 1993 cand am terminat liceul cu Magma cum se laude intalnirile cu alti oameni se faceau altfel decat acum… Internetul inca era o chestie americana si neaprat imperialista, de fapt nici la ei nu era cine stie ce dezvoltat. Computerele 286 si 386 faceau ravagii pe piata, dar nu la noi, RoKura/Omnilogic/ComputerLand aveau painea si cutitul. Iar revista Science&Vie prezenta la incredibilul pret de 3800 de Franci Francezi (da, pe atunci nici EURO nu exista decat in niste vise frumoase) a unui 386 cu 8Mb de RAM si ecran de 13 inches… )

Ok…hai sa ne intoarcem la ale noastre. pe atunci nu aveam pagere, mobile si alte nebunii, dar dadeam un telefon sau strigam la geam si toata gasca pleca la o bere, la o inghetata; mergeam la un film sau doar haladuiam prin parc.

Acum? deschidem messengerul si la sfarsitul conversatiei ne spunem: ma bucur ca te-am vazut… ce ai vazut? Nimic… Am prieteni pe care programul acesta corporatist nu m-a mai lasat sa ii vad de nu stiu cat timp. dar oare progrtamul este de vina? Sau simplu fapt ca acum incercam sa comunicam pe scara larga ne impiedica de fapt sa mai si COMUNICAM? Am uitat de unde am plecat, am uitat ca scriam de sarbatori scrisori intregi de La Multi Ani, acum facem un copy paste pe telefonul mobil sau pe email, dam un singur SEND and RECEIVE si am rezolvat problema. Nu mai avem masa de Craciun cu familia, nu mai stim de traditionalele iesiri. Stam unii langa altii si nu gasim timp sa iesim impreuna cu totii. Computerul si mobilul ne rup de lume, mai adaugam distractiile de tip TV si HomeCinema care fac din teatru si cinema un lucru desuet si toata retea insingurarii este gata de preparare.

Ne rupem din viata noastra cateva momente pentru a admira o floare? pentru a iesi cu cei dragi la o bere? la o terasa? sa mergi la un fancy club sa manaci ceva pe muzica de jazz?

Nope… Doar downloadam torente… ca daca stai pe DC++ te ia politia…

Am un prieten bun din liceu. ne-am vazut acum un an si acum o luna. Atat. Am fostii colegi de servciu. de o luna si ceva nu am apucat sa ma mai vad si eu cu ei. Dar ce spun de straini? Cred ca mama se bucura daca ma vede o data pe saptamana pe la ea…in rest vorbim pe mess, pe telefon, dar acasa la ea sau sa ies undeva cu ea nu am facut-o. Sunt vinovat… fac parte din aceasta generatie de desocializati, si inca stau bine. Sunt oameni care nu se vad cu altii cate 3 ani la rand… Si problema este ca unii dintre ei nici macar nu simt atat de rau aceasta insingurare… Eu, cel putin, sufar…. Astfel incat uneori am chef sa ies intr-o bodega amarata (nici nu mai exista asa ceva) cu sotia de mana, sa sun 2-3 prieteni si sa iesim asa, ca disperatii…pana in noapte… si s avorbim de ultima carte citita…care , la mine, a fost fix acum 1 an si trei sferturi…. Oare ce scria in ea?